Surse din Poliţie spun că accidentul rutier s-a produs la două ore după miezul nopţii, pe raza comunei Suceviţa.
Şoferul ar fi circulat cu viteză şi ar fi pierdut controlul asupra maşinii. Autoturismul a lovit un gard şi apoi s-a răsturnat într-un şanţ.
Şoferul Dani Ghinghiloschi în vârstă de 24 de ani a fost cel care a sunat la 112, după producerea accidentului. Era policontuzionat, spun surse medicale.
Dani şi cu Daniel au fost transportaţi cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Suceava.
Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, medicul urgentist Dan Teodorovici, a declarat că Daniel a suferit „o fractură de coloană lombară, paraplegie şi fractură complexă la o gleznă”. Victima nu îşi simte picioarele. Medicii care l-au examinat pe activist spun că ar putea să rămână paralizat.
Daniel a fost transferat ulterior la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Daniel Bodnar este cel mai cunoscut activist din judeţul Suceava. În ultimul an a fost atacat în repetate rânduri de hoţii de lemne. Tocmai din această cauză susţinătorilor săi cred că accidentul a fost provocat de factori externi, deşi nu există nicio dovadă în acest sens.
„Doamne, sperăm să nu fie aşa grav dar mai ales sperăm să nu fie ceea ce gândim cu toţii un accident premeditat. Dumnezeu să l ajute să depăşească acest moment , sănătate îi doresc din toată inima!”, a comentat Elena Strugariu la o postere pe Facebook.
„Pe bune? Chiar asa o naţie de criminali? Era evident că i se va orchestra ceva mai ales că a arătat cât de implicate sunt organele de control. Acum să ne rugăm să nu fi luat ceva Covid de la Suceava şi să facă complicaţii.„
Pentru că devenise o ţintă a hoţilor de lemne, Daniel Bodnar şi-a trimis soţia şi fetiţa în Austria ca să le protejeze.
Ce spune Inspectoratul de Poliţie Suceava despre accidentul rutier în care a fost implicat ecologistul Daniel Bodnar
În comunicatul oficial se arată că maşina implicată în accident avea volanul pe partea dreaptă şi era condusă de Dani Ghinghiloschi. Daniel Bodnar era pasager, ocupând locul din stânga faţă.
„În data de 19 ianuarie 2021, în jurul orelor 02.20, un tânăr de 24 ani, din oraşul Solca, a condus autoturismul cu post de conducere pe partea dreaptă pe DN 17A, pe raza comunei Suceviţa, având direcţia de deplasare dinspre centrul comunei Suceviţa spre comuna Marginea. În autoturism, în calitate de pasager, ocupând locul din stânga faţă, se afla un bărbat de 33 ani, din municipiul Rădăuţi”, transmis IPJ Suceava.
Poliţiştii spun că şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi că a lovit un podeţ, apoi o poartă de acces, după care a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.
„Ajungând pe un sector de drum în aliniament, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers spre stânga, a lovit podeţul din faţa unui imobil imobilului, apoi poarta de acces şi stâlpul din dreapta al porţii respective, după care a pătruns în şanţ şi a lovit un indicator rutier. În urma evenimentului a rezultat avarierea autoturismului şi vătămarea corporală a şoferului şi pasagerului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se mai arată în comunicat.
În urma impactului, şoferul a scăpat cu răni relativ uşoare, dar pasagerul este în stare gravă. Cunoscutul activist de mediu Daniel Bodnar a suferit „o fractură de coloană lombară, paraplegie şi fractură complexă la o gleznă”.
Victima nu îşi simte picioarele. Medicii care l-au examinat pe activist spun că ar putea să rămână paralizat. Daniel a fost transferat ulterior la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Sursa: adevarul.ro