Bunicul meu i-a așteptat toată viața pe „americani”. Asculta cu sfințenie Vocea Americii, la lumina lămpii cu gaz, „corentul” nu răzbise încă în ograda bunicilor, așezat pe un scaun cu trei picioare cioplit chiar de el. Cu mâinile bătătorite de sapă și cu ridurile de pe față arse de soare, părea un Moromete moldovean pregătindu-se de Poiana lui Iocan. Tot ce spunea Vocea Americii era adevăr curat pentru el. Nici o urmă de îndoială.
Nu am reușit niciodată să aflu de la el de unde venea această încredere totală în „americani”. Luptase în al doilea război mondial și se întorsese rănit de la Cotul Donului. Tatăl lui, adică străbunicul, luptase în primul război mondial, lăsându-și numele pe Mausoleul de la Mărășești. Putem spune că familia mea, pe linie paternă, și-a dat jertfa pentru țară. Drept răsplată, comuniștii l-au prigonit, ca de altfel pe toată familia. Puteam să înțeleg, în această cheie, slăbiciunea pentru americani și pentru ideea lor de democrație.
Ieri, 6 ianuarie, America bunicului meu a murit. Mă bucur că bunicul meu nu a apucat acest moment. Ieri, Trump și Biden, unul din ambiție prostească, celălalt din calculele altora care rotunjesc profiturile cu nouă zerouri, au terfelit idealul american. Am mai bănuit noi că America nu este ceea ce pare, dar mereu am sperat că democrația americană cere și sacrificii și este, la urma urmei, tot ce avem mai bun azi. Trump a greșit împărțind nu numai America, ci lumea întreagă, în „pro” și „contra”. Iar Biden, în loc să anticipeze, a încurajat nebunia de ieri în speranța compromiterii definitive a „trumpismului”. Azi, nu doar un ocean ne desparte de America.
Europa are acum marea responsabilitate de a reprezenta, încă odată, centrul cultural și de stabilitate al lumii. Este momentul că Bătrâna Doamnă să mai dea o lecție de democrație, inclusiv copilului obraznic, America.
Marius Gerard Necula