Investițiile globale în energie eoliană și solară, biocombustibili, biomasă și energie din deșeuri, hidrocentrale mici – principalele tehnologii de producere a energiei electrice din surse regenerabile – au crescut de aproape zece ori în ultimii 20 ani. Investițiile în energie verde au crescut de la 33 miliarde dolari în urmă cu aproape două decenii la peste 300 miliarde dolari anul trecut. Creșterea investițiilor s-a oprit la mijlocul anilor 2010.
Dar energia electrică este doar o parte a tranziției energetice. O nouă analiză BNEF care include electrificarea producției de energie termică și transportului, precum și investițiile în tehnologiile noi de stocare a energiei, producție de hidrogen și captare și stocare a carbonului, arată că investițiile globale au crescut la 501 miliarde de dolari – cu aproape 70% mai mult decât estimările mai vechi și mai puțin amănunțite.
Ca întotdeauna, o valoare de o jumătate de trilion de dolari ascunde mai multe tendințe distincte. Prima este păstrarea unei valori aproape constante a investițiilor anuale în energia regenerabilă, în primul rând în domeniul eolian și solar. Acest lucru nu este neapărat un lucru rău – deși valoarea totală investită anual a fost relativ constantă, ceea ce s-a obținut cu aceste sume, nu. În cei 15 ani din 2005 până în 2019, numărul anual al investițiilor în producția de energie eoliană și solară a crescut de peste 13 ori. Aceasta înseamnă o rată de creștere anuală de peste 20%. Cu alte cuvinte: dacă acest ritm se va păstra, capacitatea anuală de producție de energie eoliană și solară se va dubla din nou în mai puțin de patru ani. Acesta este motivul pentru care Albert Cheung spune că anul 2020 „ne-a readus în lupta cu schimbările climatice”, deoarece numărul instalațiilor de producție a continuat să crească, în ciuda perturbărilor economice și sociale cauzate de pandemia de coronavirus.
A doua tendință majoră ascunsă de valoarea principală: piețele mari au investit mai puțin în energie regenerabilă anul trecut, în timp ce piețele mici au investit mult mai mult. Totalul investițiilor din China în energie regenerabilă a scăzut cu 12% în 2020, iar investițiile din SUA au scăzut cu 20%. Între timp, investițiile din Marea Britanie au crescut cu 177%, Olanda, 221%, Vietnam, 89%. În special, povestea Vietnamului arată că piețele mici nu doar că se mișcă rapid în tranziția către energia curată, ci și că nu mai sunt atât de mici. Companiile de producție a energiei solare prin intermediul panourilor solare de pe acoperișuri au reușit să totalizeze o capacitate de aproape 9 giga-wați, inclusiv 6 giga-wați în decembrie și 4,6 giga-wați chiar în ultima săptămână a anului. Nu numai că 9 giga-wați aproape triplează ceea ce BNEF proiectase pentru Vietnam la începutul anului, ci este o capacitate nouă suficientă pentru a face din țară cea de-a treia cea mai mare piață de energie solară de pe Pământ.
A treia tendință a fost o creștere a investițiilor în transportul electric, inclusiv infrastructura, cum ar fi stațiile de încărcare, dar mai ales autoturisme, camioane și autobuze electrice. Vehiculele nu sunt de obicei privite ca investiții, dar fiecare achiziție de vehicule electrice noi contribuie la reducerea costurilor de fabricație pentru întregul sector. După cum afirmă cercetătorul în domeniul energiei, Varun Sivaram, „ne apropiem de punctul în care investițiile directe ale clienților finali (de exemplu, cumpărarea de vehicule electrice) depășesc investițiile în energie verde ale intermediarilor (de exemplu, dezvoltatorii de energie regenerabilă)” .
În cele din urmă, a existat o creștere a prețului acțiunilor companiilor din surse regenerabile tranzacționate public. NEX, un indice al companiilor active în energie regenerabilă și cu conținut redus de carbon, a crescut cu peste 140% anul trecut, depășind cu ușurință S&P 500 și Nasdaq. De asemenea, companiile au emis un număr record de acțiuni noi. Companiile de energie regenerabilă și stocare a energiei au emis anul trecut acțiuni noi în valoare de 20 de miliarde de dolari, un record care a crescut cu aproape 250% față de 2019. Este încă puțin față de acțiunile tranzacționate anul trecut la bursele publice de companiile producătoare de vehicule electrice, de 28 de miliarde de dolari, pornind de la doar 1,6 miliarde de dolari în 2019 și de șapte ori recordul anterior stabilit în 2016.
Ce va fi în 2021? După învestirea președintelui Joe Biden, SUA sunt din nou în acordul climatic de la Paris, închirierea ariilor de exploatare a petrolului și a gazelor din zona arctică a fost suspendată și permisul pentru conducta de petrol Keystone XL a fost anulat, deschizând calea pentru patru ani de politică de susținere proiectelor de energie verde. Se prefigurează o învolburare crescândă a piețelor financiare, 150 giga-wați (cel puțin) de noi investiții în energia solară, 4,4 milioane de vehicule electrice noi vândute și, cu siguranță, și câteva șocuri bursiere.
Observație: BNEF a trebuit să-și actualizeze analiza asupra investițiilor din anul 2020, deoarece datele Chinei sunt cu adevărat extraordinare: investițiile în energia eoliană au fost de 72 de giga-wați în 2020, iar cele în energia solară de 48 de giga-wați. În ceea ce privește energia eoliană, valoarea investițiilor chinezești pentru anul 2020 este cu 20% mai mare decât valoarea totală a capacităților de producție a energiei eoliene din anul 2019!
Sursa: bloomberg.com