Anul trecut, pentru prima dată, cantitatea de energie produsă în UE din surse regenerabile a fost mai mare decât cantitatea de energie generată din combustibili fosili

În 2020, energia produsă din surse regenerabile a reprezentat 38% din energia electrică consumată în Europa. Energia regenerabilă este pentru prima dată sursa principală de energie din rețeaua electrică europeană.

Anul trecut, din cauza efectelor pandemiei asupra economiei europene, cererea de energie în Uniunea Europeană s-a diminuat, scăderea afectând în mare parte sectorul producător de energie mai scumpă, cel care utilizează combustibili fosili. Aceasta a însemnat o creștere a ponderii energiei verzi, aceasta ajungând să constituie cea mai mare parte din energia produsă în Uniunea Europeană. Ponderea va trebui să crească pe măsură ce blocul comunitar va evolua pentru a-și atinge obiectivele climatice propuse.

Această sarcină nu va fi ușor de îndeplinit. Potrivit unui raport recent, Europa trebuie să dubleze cota de energie electrică produsă din surse regenerabile până la sfârșitul deceniului pentru a avea șansa de a atinge un obiectiv mai strict de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030 față de nivelurile din 1990.

Energia din surse regenerabile a reprezentat 38% din energia electrică produsă în UE în 2020, în creștere față de 34% în 2019. Această creștere a fost suficientă pentru a depăși pentru prima dată cantitatea de energie din combustibili fosili, care a scăzut la 37%, potrivit analizei efectuată de organizațiile de cercetare Ember și Agora Energiewende. Raportul se adaugă la datele analizate de specialiști anul trecut, care au arătat că 2020 a fost cel mai ecologic an din punct de vedere al producției de energie din Marea Britanie.

La începutul unui deceniu de acțiuni climatice globale, este convingător faptul că Europa a atins acest punct de răscruce în privința energiei verzi” , a declarat Dave Jones, analist de energie electrică la Ember și autorul principal al raportului. „Creșterea rapidă a ponderii energiei eoliene și solare a forțat căderea producției de energie din cărbune, dar acesta este doar începutul” .

Sursele regenerabile au avut o pondere mai mare din energia produsă în UE decât combustibilii fosili

Producția de energie eoliană și solară a crescut cu aproximativ 10% față de 2019. Cantitatea de energie produsă din cărbune a scăzut cu 20%, la aproximativ jumătate din nivelul de acum cinci ani. Cantitatea de energie produsă din gaz a scăzut, de asemenea, cu aproximativ 4%, dar a fost cu 12% mai mare decât media din ultimii 10 ani.

Anul trecut, cantitatea de energie produsă din cărbune a scăzut în majoritatea țărilor UE

Reducerea utilizării cărbunelui în producția de energie a redus ponderea energiei din combustibili fosili în Europa cu 29% în ultimii cinci ani. Această reducerea s-ar putea accelera dacă UE va fi capabilă să își intensifice eforturile de decarbonizare și să înlocuiască gazul cu energie regenerabilă.

Această pondere ar fi putut fi chiar mai redusă, dacă nu s-ar fi produs o scădere a sectorului de producție a energiei nucleare al blocului comunitar. Cantitatea de energie produsă de centrale nucleare a scăzut cu 10% în 2020, cel mai mare declin din ultimii 30 de ani. Unitățile de producție franceze și belgiene au suferit întreruperi ale producției și câteva centrale nucleare mari au fost închise în Germania și Suedia la sfârșitul anului 2019. Cantitatea de energie produsă de centrale nucleare, chiar dacă acestea asigură emisii reduse de carbon, va continua să scadă, pe măsură ce unele țări elimină treptat centralele nucleare din sistemele lor de producere a energiei electrice.

Statele membre UE se confruntă cu provocări diferite pentru reducerea energiei poluante

Din aceeași categorie

Leave a Comment