Discuțiile privind schimbările climatice de la COP26 s-au încheiat și Pactul Climatic de la Glasgow a fost convenit de toate cele 197 de țări. Dacă Acordul de la Paris din 2015 a oferit țărilor un cadru pentru a aborda schimbările climatice, atunci Glasgow, după șase ani, a fost primul test major al acestui punct important al diplomației globale. Deci, ce a rezultat după două săptămâni de declarații ale liderilor, proteste masive și acorduri secundare privind cărbunele, oprirea finanțării combustibililor fosili și defrișările, plus Pactul climatic de la Glasgow semnat în final?
De la eliminarea treptată a cărbunelui la lipsurile normative de pe piața carbonului, iată ce trebuie remarcat:
1. Progrese în reducerea emisiilor, dar deloc suficiente
Pactul Climatic de la Glasgow reprezintă un progres lent și nu momentul de inflexiune necesar pentru a reduce cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice. Guvernul Marii Britanii, în calitate de gazdă și, prin urmare, președinte al COP26, a dorit „să mențină în viață ținta de 1,5°C”, obiectivul cel mai important al Acordului de la Paris. Dar, în cel mai bun caz, putem spune că obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5°C este la reanimare – are puls, dar este aproape mort.
Acordul de la Paris prevede că o creștere a temperaturii trebuie limitată la „cu mult sub” 2°C peste nivelurile preindustriale, iar țările trebuie să „depună eforturi” pentru a limita încălzirea globală la 1,5°C. Înainte de COP26, lumea era pe calea unei încălziri cu 2,7°C, luând în considerare angajamentele naționale și așteptările privind schimbările în tehnologie. Anunțurile de la COP26, inclusiv noile angajamente de reducere a emisiilor în acest deceniu făcute de unele țări cheie, au redus această creștere, în cel mai bun caz, la 2,4°C.
Mai multe țări au anunțat, de asemenea, obiective zero net pe termen lung. Unul dintre cele mai importante a fost angajamentul Indiei de a atinge emisiile zero net până în 2070. În esență, țara a spus că va demara curând o extindere masivă a surselor de energie regenerabilă în următorii zece ani, astfel încât să reprezinte 50% din utilizarea totală, reducându-și emisiile în 2030 cu 1 miliard de tone (de la un total actual de aproximativ 2,5 miliarde). Nigeria, care înregistrează o creștere rapidă, a promis, de asemenea, emisii zero net până în 2060. Țările care reprezintă 90% din PIB-ul mondial s-au angajat să atingă emisii zero net până la jumătatea acestui secol.
Foto: Santos Akhilele Aburime / shutterstock
O valoare a încălzirii globale de 2,4°C este încă foarte departe de ținta de 1,5°C. Ceea ce se observă este un decalaj al emisiilor pe termen scurt, deoarece graficul emisiilor globale pare să se aplatizeze în acest deceniu, mai degrabă decât să evidențieze reducerile drastice necesare pentru a fi pe traiectoria spre ținta de 1,5°C pe care o cere pactul. Există o prăpastie între obiectivele zero net pe termen lung și planurile de reducere a emisiilor în acest deceniu.
2. Ușa este întredeschisă pentru alte reduceri în viitorul apropiat
Textul final al Pactului de la Glasgow notează că actualele planuri naționale privind clima, respectiv contribuțiile determinate la nivel național (Nationally Determined Contributions – NDC), sunt departe de ceea ce este necesar pentru atingerea țintei de 1,5°C. De asemenea, se solicită țărilor să revină anul viitor cu planuri actualizate.
Conform Acordului de la Paris, sunt necesare noi planuri climatice la fiecare cinci ani, motiv pentru care COP26 Glasgow, la cinci ani după Paris (cu o întârziere din cauza COVID), a fost o întâlnire atât de importantă. O actualizare a planurilor climatice anul viitor, în loc să se aștepte încă cinci ani, poate menține obiectivul de 1,5°C la reanimare pentru încă 12 luni și oferă militanților un an pentru a schimba politica guvernamentală în materie de climă. De asemenea, deschide ușa pentru a solicita noi actualizări NDC începând cu 2022 pentru a ajuta la creșterea ambiției în acest deceniu.
Pactul Climatic de la Glasgow prevede, de asemenea, că utilizarea cărbunelui trebuie să fie redusă treptat, la fel cu subvențiile pentru combustibilii fosili. Formularea este mai slabă decât propunerile inițiale, textul final cerând doar o „reducere treptată” și nu o „eliminare treptată” a cărbunelui, din cauza unei intervenții de ultim moment a Indiei, precum și subvenții „ineficiente”. Dar este prima dată când combustibilii fosili sunt menționați într-o declarație a ONU privind negocierile climatice. În trecut, Arabia Saudită și alte state au eliminat această formulare. Este o schimbare importantă, recunoscându-se în sfârșit că utilizarea cărbunelui și a altor combustibili fosili trebuie redusă rapid pentru a face față urgenței climatice. Tabu-ul de a vorbi despre sfârșitul erei combustibililor fosili a fost în sfârșit înlăturat.
3. Țările bogate au continuat să ignore responsabilitatea istorică
Țările în curs de dezvoltare au cerut finanțare pentru a acoperi „pagubele și prejudiciile”, cum ar fi costurile impactului ciclonilor și creșterea nivelului mării. Micile state insulare și țările vulnerabile climatic spun că emisiile istorice ale poluatorilor majori au cauzat aceste efecte și, prin urmare, este nevoie de finanțare. Țările dezvoltate, în principal SUA și UE, au evitat să-și asume orice răspundere pentru aceste pagube și prejudicii și au respins crearea unui nou instrument, „Facilități Glasgow pentru pagube și prejudicii”, o modalitate de a sprijini națiunile vulnerabile, în ciuda faptului că aceasta este solicitată de majoritatea țărilor.
4. Lacunele normative de pe piețele carbonului ar putea submina progresul
Piețele carbonului ar putea reprezenta o potențială salvare pentru industria combustibililor fosili, permițându-le să pretindă „compensații de carbon” și să își desfășoare activitatea (aproape) ca de obicei. Seria întortocheată de negocieri cu privire la articolul 6 din Acordul de la Paris privind abordările de piață și non-piață pentru comercializarea carbonului a fost în cele din urmă finalizată, șase ani mai târziu. Cele mai grave și mai mari lacune au fost eliminate, dar, pentru state și companii, există încă suficient spațiu pentru a fenta sistemul.
În afara procesului COP, vor fi necesare reguli mult mai clare și mai stricte pentru compensarea carbonului de către companii. În caz contrar, ar trebui să ne așteptăm la o serie de dezvăluiri din partea organizațiilor neguvernamentale și a mass-media referitoare la acest sistem de compensare a carbonului, apărând noi încercări de eliminare a acestor lacune.
5. Progresul se datorează activiștilor pentru schimbările climatice – următoarele lor acțiuni vor fi decisive
Este clar că țările bogate se mișcă prea lent și au luat decizia politică de a nu sprijini o schimbare majoră atât în privința emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și a finanțării pentru a ajuta țările sărace să se adapteze la schimbările climatice și să depășească era combustibililor fosili. Dar aceste țări sunt impulsionate puternic de către populațiile lor și, în special, de militanții climatici. Într-adevăr, la Glasgow, am asistat la proteste uriașe, atât „Marșul de Vineri pentru Viitor” al tinerilor cât și „Ziua Globală de Acțiune de Sâmbătă” depășind cu mult prezența inițial estimată a participanților. Aceasta demonstrează că acțiunile militanților și mișcarea împotriva schimbărilor climatice contează. În Marea Britanie, accentul se va pune pe împiedicarea guvernului de a acorda licența de exploatare a unui nou zăcământ de petrol de pe coasta nordică a Scoției (Cambo). Se așteaptă mai multe măsuri referitoare la finanțarea proiectelor de combustibili fosili, deoarece activiștii încearcă să impună reducerea emisiilor prin decapitalizarea industriei. Fără adoptarea unor astfel de măsuri care să stimuleze statele și companiile, inclusiv la COP27 din Egipt, nu vom putea reduce schimbările climatice și nu vom putea proteja planeta.
Sursa: https://theconversation.com/five-things-you-need-to-know-about-the-glasgow-climate-pact-171799
