Programul „Tomata” s-a dovedit atât de ineficient de când a fost înființat, în 2017, încât importurile de tomate și produse adiacente a crescut de la un an la altul cu cel puțin 10%, deși statul a finanțat inițiativa guvernamentală cu sute de milioane de euro în cei 4 ani.
Anunțat cu surle și trâmbițe, în 2017, de către președintele Camerei Deputaților de atunci, Liviu Dragnea, și de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, care voiau să „mănânce românește”, programul avea ca țintă să crească consumul de roșii autohtone și sa le și ieftinească. Chiar dacă în ultimii 4 ani programul Tomata nu și-a atins deloc scopul, el a fost continuat și de actualul ministru al Agriculturii, Adrian Oros.
„Programul Tomata a consumat în patru ani 172 de milioane de euro, iar efectul lui nu a mai venit. În patru ani importurile au crescut în fiecare an, iar acolo unde am fost sesizați am verificat și ne-am dat seama ca programul era atât de prost gestionat încât putea fi foarte ușor fraudat. Doar la o simplă verificare, la Olt, am găsit anul trecut 417 dosare fictive„, a declarat recent, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Cum au evoluat importurile de produse de tomate în ultimii 4 ani
Potrivit Bilanțurilor alimentare din 2018, publicate de Institutul Național de Statistică (INS), România a avut, în 2017, peste 917.000 de tone de produse din roșii (echivalent în roșii proaspete). Din acestea, aproape 680.000 tone au reprezentat producție utilizabilă, în timp ce, din import ne-au venit 237.000 de tone de produse din roșii.
În 2018, resursele echivalente în roșii proaspete, au crescut la 1,01 milioane tone, din care producția utilizabilă a fost de 743.000 de tone, în timp ce importurile cu astfel de produse au crescut cu 13%, ajungând la 270.000 de tone.
Mai departe, în 2019 ne-au scăzut resursele avute la dispoziție ajungând la aproape 980.000 de tone. Producția utilizabilă a scăzut cu 7% față de 2018, până la 690.000 de tone. În schimb, importurile de produse din tomate au crescut din nou, cu 7% de data aceasta, până la aproape 290.000 de tone.
Ca o comparație, exporturile de astfel de produse sunt de 50-60 de ori mai mici de-a lungul acestor ani.
Nici un efect asupra preturilor din piețe
Principalele scopuri ale programului Tomata, cum scriam și mai sus, au fost creșterea consumului de roșii românești și ieftinirea acestor produse. După cifrele de mai sus, se vede că importurile nu au scăzut, iar dacă ne uităm la prețurile din piețe, nici aici nu s-a văzut nici un efect.
În primii ani, 2017 și 2018, legumicultorii s-au plâns că din cauza importurilor au ieșit pe pierdere pentru că veneau legume prea ieftine, iar ei trebuie să crească prețul pentru că au costuri ridicate. În 2019 și 2020, prețurile la legume au explodat și în piețe pe motiv că fie că a fost secetă, fie că a fost sezonul ploios, fie că supermarketurile nu vor să lucreze cu fermierii, etc.
Așa s-a ajuns să avem prețuri și de 10 lei la roșii în plin sezon, acesta fiind nejustificat.
În schimb, primele roșii apărute pe piață la început de sezon se vindeau cu 25-30 de lei minim, pe motiv că numai costul de producție pentru un kilogram de roșii este de 18 lei, chiar și după ajutorul acordat prin program.
Operațiunea „Demetra”
În 2019, autoritățile porniseră operațiunea „Demetra”, cea prin care au blocat sute de tiruri în vămi pentru a le controla să se asigure că în țară nu intră roșii „proaste”.
Liderul PSD de atunci, Liviu Dragnea, transmitea un ultim avertisment către Autoritatea Sanitar-Veterinară, Protecția Consumatorului, Antifraudă și Vămi, spunând că, dacă cei de la aceste instituții nu sunt în stare să analizeze fiecare fruct sau legumă care intră în România, ca să nu mai intre produse nesănătoase în țară, atunci să plece acasă.
Șeful PSD susținea că „roșiile bune se păstrează pentru țările din vest, iar în România vin roșii proaste și nesănătoase„.
Programul Tomata
Programul Tomata finanțează cu 3.000 de euro fiecare fermier care îndeplinește anumite condiții. În acest sens, pentru a fi eligibili la aplicarea schemei de ajutor la cultura de tomate, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:
- să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spatii protejate de minimum 1.000 mp,
- să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp,
- să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritoriala se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere,
- să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind valorificarea producției.
Unul dintre fermierii români, apărându-și produsele pe care le cultivă, vorbea despre roșiile de import care au gustul și consistența unei mingi de tenis, atât de bune sunt.
Problema este că, pe o piață concurențială, în care agricultorii refuză cu desăvârșire să se asocieze și să se fiscalizeze (aici nu ne referim la cei din programul Tomata), românul alege întotdeauna prețul înaintea calității, așa cum au arătat diferite studii de-a lungul anilor.
Sursa: ziare.com