„Underestimating the Challenges of Avoiding a Ghastly Future„ – articol publicat de un grup de ecologiști de top care a emis un avertisment puternic cu privire la criza cauzată de schimbările climatice, creșterea populației și dezvoltarea necontrolată. Evaluarea lor este sumbră, dar schimbările societale de ansamblu la scară globală pot evita un viitor dezastruos.
În timpul vieții oricui s-a născut la începutul Baby Boom, populația umană s-a triplat. În anii 1960, oamenii consumau anual aproximativ trei sferturi din ceea ce planeta poate regenera. Până în 2016, consumul a crescut la 170%, ceea ce înseamnă că planeta nu mai poate ține pasul cu cererea umană. „Cu alte cuvinte, umanitatea rulează un sistem ecologic tip Ponzi [tip Caritas] în care societatea actuală jefuiește natura și generațiile viitoare pentru a obține creșterea veniturilor pe termen scurt” , spun 17 dintre cei mai importanți ecologiști ai lumii într-o nouă perspectivă asupra locului nostru în viață și timp în articolul intitulat, „Subevaluarea provocărilor pentru evitarea unui viitor sumbru”. Scopul declarat al autorilor nu este descurajarea cititorilor, „ nu este o invitație la capitulare” , scriu ei, ci „ne propunem să oferim liderilor un „duș rece ”realist al stării planetei, care este esențial pentru evitarea unui viitor sumbru”.
Oamenii au modificat aproximativ 70% din suprafața terestră și oceanică a Pământului. Zonele umede și-au pierdut 85% din suprafața lor naturală, pădurile de alge au pierdut 40%, pajiștile de iarbă de mare dispar cu o viteză de 1% pe an, două treimi dintre peștii răpitori mari din ocean au dispărut, recifele de corali și-au pierdut jumătate din masa vie. Agricultura a redus la jumătate greutatea vegetației vii de pe uscat, determinând o pierdere a diversității de 20%, 40% din plantele existente sunt în prezent pe cale de dispariție. Animalele domestice și oamenii reprezintă acum 96% din toate vertebratele terestre, doar aproximativ 5% sunt animale sălbatice, care trăiesc liber. Populațiile sălbatice de păsări, mamifere, pești, reptile și amfibieni din lume au scăzut cu o medie de aproape 70% în ultimii 50 de ani, o scădere uluitoare. Peste 700 de specii de vertebrate au dispărut în ultimii 500 de ani, o rată de dispariție de 15 ori mai mare decât rata naturală. Aproximativ un milion de specii sunt acum amenințate cu extincția. Aceste perturbări și reduceri ale numărului de viețuitoare au cauzat deteriorarea calității solului, aerului și apei, a polenizării, a retenției carbonului și a sănătății umane. În schimb, au crescut inundațiile, incendiile, numărul persoanelor subnutrite, poluarea cu plastic, toxicitatea generală și epidemiile infecțioase.
Scopul analizării acestor amenințări existențiale nu este acela de a prezice sfârșitul lumii, ci de a-l evita. Referindu-se la pierderea diversității și abundenței vieții, autorii notează: „Omenirea întâmpină dificultăți în a realiza magnitudinea acestor pierderi, în ciuda erodării constante a structurii civilizației umane”. Dar problema este că structura civilizației umane a fost dezvoltată și alimentată tocmai prin provocarea erodării lumii vii. Durerea altor viețuitoare este rar resimțită uman, interesele lor sunt rareori avute în vedere, valorile lor intrinseci sunt desconsiderate. (Încă există întrebări despre „de ce ar trebui să ne pese” dacă chiar și viețuitoare reprezentative, cum ar fi balenele de exemplu, dispar pentru totdeauna.)
Demn de remarcat este că autorii articolului sunt în mare parte ecologiști. Acest lucru poate explica faptul că percep un viitor sumbru față de viitorul roz oferit de tehno-optimiști. Ecologiștii înțeleg lumea ca pe o sumă de relații interdependente între diverse sisteme vii și non-vii. Ecologiștii examinează reacțiile și tendințele naturale, cele care asigură continuitatea și proliferarea vieții în general. Optimiștii tind să se concentreze pe tendințele sociale, cum ar fi ratele subnutriției și sărăciei. Numărul de subnutriți a scăzut de la 1 miliard în 1990 la 800 de milioane în 2017, o rată pe care unii optimiști bine hrăniți o consideră satisfăcătoare. Dar, chiar dacă în general rata sărăciei a scăzut, creșterea populației a determinat apariția sărăciei extreme.
În esență, optimiștii și ecologiștii nu împărtășesc aceeași viziune. Optimiștii sunt optimiști în legătură cu felul în care evoluează umanitatea. Ecologiștii văd amenințări existențiale în depășirile relaționale ale amprentei umane, sistemele sociale tensionate, reacțiile climatice și criza extincțiilor. Ecologiștii înțeleg că dezvoltarea unei societăți umane din ce în ce mai mari a rezultat din introducerea unei mari părți a planetei într-un macerator, în detrimentul restului vieții pe Pământ și a generațiilor nenăscute. Pe o planetă finită, o astfel de întreprindere se confruntă cu limite inevitabile. Pe care deja le-am atins.
Autorii articolului „Evitarea unui viitor sumbru” evidențiază mai multe implicații principale ale drumului nostru prea mult bătut. În primul rând, tendințele actuale fac ca viitorul să fie mult mai dezastruos decât se apreciază în general. Scara amenințărilor existențiale pentru umanitate și pentru celelalte ființe vii este atât de mare încât devine aproape de neînțeles. În al doilea rând, guvernele și liderii actuali ai umanității nu se ridică la înălțimea responsabilităților. Iar presiunile crescânde, cum ar fi gestionarea refugiaților climatici, vor conduce în mod pervers politic spre o capacitate în scădere de a recunoaște și a face față problemelor – așa cum a devenit uimitor de evident în ultimii ani. Refugiații care fug de foametea legată de climă sau de creșterea nivelului mării, din locuri precum Afganistan, Samoa, Filipine și zona de coastă a Golfului Mexic, de exemplu, tensionează politicile și sistemele de răspuns, creând crize care reduc probabilitatea de a reliefa adevăratele probleme, cele care stau la baza crizei.
Cel mai important aspect pentru apariția majorității crizelor la nivel global este creșterea populației umane, care continuă tendința ascendentă. Dar creșterea populației și efectele acesteia sunt inegale pe glob, unele națiuni sunt stabile sau chiar în ușoară scădere din punct de vedere al numărului populației, iar în unele regiuni consumul pe locuitor este mult mai redus față de media globală. Dar chiar și cei mai săraci locuitori au nevoie de pământ, hrană și apă.
La fel cum creșterea populației și consumul nu sunt uniforme, nici sărăcia nu este uniform repartizată. Se estimează că trei sferturi de miliard de oameni mor de foame iar 1 până la 2 miliarde nu au suficientă hrană. Creșterea populației determină aglomerarea, șomajul și apariția conflictelor sociale. Gestionarea acestor efecte, pe măsură ce populația crește și economia este sub presiune, face mai dificilă găsirea unor soluții viabile. Este puțin probabil ca liderii să recunoască asigurarea resurselor de trai ca fiind problema reală, nu eliminarea tensiunilor sociale. În prezent, politicile se concentrează pe obținerea „a mai mult” – mai multă hrană pentru mai mulți oameni, de exemplu – mai degrabă decât pe evitarea apariției crizelor prin politici care să stimuleze limitarea creșterii populației și chiar descreșterea.
Majoritatea economiștilor și politicienilor confundă catastrofal creșterea și îmbunătățirea nivelului de trai, considerându-le sinonime. Diferența fundamentală este că creșterea implică de fapt sporirea volumului de materiale în sistem. Îmbunătățirea înseamnă rezultate mai eficiente. Asigurarea sănătății publice, asigurarea unui nivel ridicat de educație, implementarea unor măsuri de solidaritate socială nu necesită creșterea ca o condiție necesară. Se pare, dimpotrivă, că o concentrare asupra creșterii obstrucționează adesea îmbunătățirea calității vieții.
Totuși, în următoarele decenii, creșterea economică la nivel mondial va continua, ceea ce înseamnă că consumul global va crește de asemeni. Creșterea consumului înseamnă de fapt creșterea consumului de combustibili fosili, care sunt în prezent sursa a 85% din energia comercializată, a 65% din materialele textile și a majorității materialelor plastice. Agricultura depinde și ea de energia fosilă. Ca urmare a exploatării intensive a resurselor fosile, încălzirea globală a atins sau chiar a depășit predicțiile științifice anterioare, iar cele mai recente modele prezic o rată de încălzire mai mare decât cea preconizată de modelele precedente.
Poate că pentru majoritatea oamenilor fenomenul de extincție al unor viețuitoare înseamnă prea puțin, dar schimbările climatice sunt mai evidente și mai direct dăunătoare vieții și activităților umane. Încălzirea atmosferică amenință cu reducerea randamentelor agricole, crește mortalitatea și morbiditatea și chiar afectează sănătatea umană. Furtunile din ce în ce mai intense, inundațiile și incendiile extinse și cu frecvență din ce în ce mai mare sunt efecte vizibile. Astfel de amenințări existențiale ar putea să atragă atenția guvernelor și populației.
Dar răspunsurile naționale și internaționale sunt complet inadecvate. Națiunile nu îndeplinesc obiectivele stabilite în cadrul Acordului de la Paris privind clima, Convenția privind biodiversitatea și Programul ONU de dezvoltare durabilă, datorită în principal lipsei angajamentului guvernamental pentru îndeplinirea lor. Autorii spun că fără respectarea angajamentelor existente – ca să nu mai vorbim de măsurile suplimentare necesare – „temperatura Pământului va deveni catastrofală pentru biodiversitate și umanitate”.
Înrăutățirea tendințelor ar trebui să provoace răspunsuri adecvate din partea unor ființe raționale. Dar se întâmplă exact opusul. Tendințele înrăutățitoare exacerbează patologiile sociale. Politica funcționează pe termen scurt, schimbările necesare pentru asigurarea unui viitor măcar acceptabil sunt riscante din punct de vedere politic. Între timp, politicienii sunt rareori acuzați pentru ignorarea riscurilor reale și pentru creșterea costurilor generate ca urmare a inundațiilor și incendiilor catastrofale. Conflictele, refugiații și războaiele sunt rareori înțelese ca fiind parțial (uneori în întregime) cauzate de schimbările de mediu. Aceste probleme sporesc neliniștea socială, iar crizele alimentează deseori apariția ideologiilor extremiste, a terorismului și chiar a șefilor de stat autocrați (SUA, Brazilia și Rusia sunt printre exemple). Toate acestea fac mai puțin probabilă cooperarea necesară pentru a elimina cauzele profunde, creând un ciclu pervers de declin ecologic, riscuri în creștere, daune catastrofale, inegalități sociale și reacții disfuncționale.
Ecologismul, mai degrabă decât să fie văzut ca un efort nepartizan de a aduce omenirea în integralitatea sa într-o stare de autoconservare și de stabilizare la nivel planetar, este adesea interpretat ca ideologie politică. După cum subliniază autorii cărții „Evitarea unui viitor sumbru”, în SUA, programul Green New Deal a reprezentat scânteia unei polarizări politice, iar grupurile ecologiste sunt adesea etichetate drept „teroriste”. Pentru a vă face o idee rapidă despre cât de periculoase au devenit activitățile de protejare a naturii, a vieții și locurilor sălbatice, căutați pe web „ecologiști uciși”.
Există soluții de ansamblu, inclusiv modificarea fundamentală a capitalismului global, de exemplu prin includerea costurilor de poluare în producția de carbon și produse chimice, prin reducerea rapidă a utilizării combustibililor fosili și prin renunțarea la ideologia delirantă a creșterii perpetue. În mod evident, ceea ce ne lipsește este o viziune de ansamblu care să să includă previzionarea, cooperarea, solidaritatea și care să evite scufundarea arcei planetare. Suntem în mod vădit capabili să creăm probleme planetare, dar nu ne dovedim capabili să le remediem. Rămâne de văzut dacă vom putea cândva atinge acest deziderat. Autorii avertizează că singura variantă este oprirea depășirii limitelor, prin acțiune asumată sau prin dezastru. Nu există o a treia cale de ieșire din contracțiile inevitabile în privința creșterii economice și expansiunii umane.
Pe partea pozitivă, există multe exemple de intervenții de succes la scară mai redusă, cum ar fi reducerea poluării rezultată din legi și politici din SUA, Europa și din alte regiuni sau efectul pozitiv al legilor privind speciile pe cale de dispariție. Dar autorii susțin că doar „abordările la nivel global ale problemelor de nivel global” ar permite națiunilor să spere la „un viitor mai puțin terifiant”.
Ideea „Evitării unui viitor sumbru” este că trebuie să recunoaștem cu toții importanța acestor probleme. Dar autorii cred că realitatea poate fi confruntată fără a semăna frică și disperare „disproporționate”. Aceștia spun că alegerile necesare vor implica „dezbateri dificile despre creșterea populației” și „necesitatea de reducere, dar și de echilibrare a standardelor de viață”. Standarde de viață mai echitabile nu înseamnă că standardele trebuie să scadă pentru toți, ci mai degrabă că trebuie să asigurăm, pentru miliarde de oameni, o viață mai lungă și mai bună decât cea pe care sunt obligați să o suporte din cauza inechităților actuale. Deci, ceea ce reprezintă surplus pentru câțiva ar trebui să devină un mare ajutor pentru cei mulți care acum sunt lipsiți de o viață demnă, educație și egalitate.
În ceea ce privește creșterea populației la nivel global, nu sunt necesare măsuri directe de limitare a acesteia – dacă într-o regiune (și nu neapărat o țară) femeile se bucură de drepturi depline, au acces la învățământul superior, pot obține împrumuturi bancare, pot moșteni avere, pot deține afaceri și pot urca pe poziții înalte în afaceri și guvernare, creșterea populației are tendința de a încetini, întrucât traiul devine mai echitabil. Femeile care au un control mai mare asupra deciziilor și vieții lor aleg de obicei o dimensiune mai mică a familiei. Nu este necesară nicio dezbatere despre populația globală, luarea deciziilor la nivel personal este suficientă. Secretul celor care obțin mai mult control asupra propriilor vieți este că familiile mai mici oferă oamenilor o viață mai bună. Cele mai mari felii de plăcintă sunt tăiate la mesele cel mai puțin aglomerate.
Dușul rece descris în „Evitarea unui viitor sumbru” ar trebui să-i facă pe oamenii de știință să vorbească deschis și cu hotărâre și ar trebui să-i motiveze pe factorii de decizie politică să planifice și să implementeze numeroasele soluții care sunt la îndemână. Nu este cu adevărat o chestiune de „evitare” a unui viitor terifiant, ci dacă vom permite să creăm unul. Prin dezinteres și inacțiune.
„Underestimating the Challenges of Avoiding a Ghastly Future” https://doi.org/10.3389/fcosc.2020.615419
Corey J. A. Bradshaw,
Global Ecology, College of Science and Engineering, Flinders University, Adelaide, SA, Australia
Australian Research Council Centre of Excellence for Australian Biodiversity and Heritage, EpicAustralia.org, Adelaide, SA, Australia
Paul R. Ehrlich,
Department of Biology, Stanford University, Stanford, CA, United States
Andrew Beattie,
Department of Biological Sciences, Macquarie University, Sydney, NSW, Australia
Gerardo Ceballos,
Instituto de Ecología, Universidad Nacional Autónoma de México, Ciudad de México, Mexico
Eileen Crist,
Department of Science, Technology, and Society, Virginia Tech, Blacksburg, VA, United States
Joan Diamond,
Millennium Alliance for Humanity and the Biosphere, Department of Biology, Stanford University, Stanford, CA, United States
Rodolfo Dirzo,
Department of Biology, Stanford University, Stanford, CA, United States
Anne H. Ehrlich,
Department of Biology, Stanford University, Stanford, CA, United States
John Harte,
Energy and Resources Group, University of California, Berkeley, Berkeley, CA, United States
The Rocky Mountain Biological Laboratory, Crested Butte, CO, United States
Mary Ellen Harte,
The Rocky Mountain Biological Laboratory, Crested Butte, CO, United States
Graham Pyke,
Department of Biological Sciences, Macquarie University, Sydney, NSW, Australia
Peter H. Raven,
Missouri Botanical Garden, St Louis, MO, United States
William J. Ripple,
Department of Forest Ecosystems and Society, Oregon State University, Corvallis, OR, United States
Frédérik Saltré,
Global Ecology, College of Science and Engineering, Flinders University, Adelaide, SA, Australia
Australian Research Council Centre of Excellence for Australian Biodiversity and Heritage, EpicAustralia.org, Adelaide, SA, Australia
Christine Turnbull,
Department of Biological Sciences, Macquarie University, Sydney, NSW, Australia
Mathis Wackernagel,
Global Footprint Network, Oakland, CA, United States
Daniel T. Blumstein,
Department of Ecology and Evolutionary Biology, University of California, Los Angeles, Los Angeles, CA, United States
La Kretz Hall, Institute of the Environment and Sustainability, University of California, Los Angeles, Los Angeles, CA, United States
Autorul, Carl Safina (https://environment.yale.edu/), este ecologist, profesor la Universitatea Stony Brook și fondatorul Centrului Safina
