Ministrul Mediului, între 4 noiembrie 2019 și 5 noiembrie 2020 a fost, deputatul PNL de la acea dată, Costel Alexe, 37 de ani, născut la Adjud. Actualmente, președinte al Consiliului Județean Iași, după alegerile locale. Sincer, în momentul în care a fost numit ministru, am fost optimist, considerându-l un tânăr dornic de o carieră politică solidă. De altfel, primele sale declarații, care vizau una dintre cele mai mari probleme ale României – defrișarea ilegală și excesivă a pădurilor, s-au materializat printr-un program, televizat, de împăduriri. Chiar și excesul belicos, tot televizat, al lui Costel Alexe, de ”a pune cătușe tuturor celor care agresează pădurile României”, chiar dacă părea reclamă pentru alegerile locale, l-am luat tot în sens pozitiv. Din punctul meu de vedere, dacă un politician își promovează ideile, chiar și la modul excesiv și pe bani de la buget, fac un efort și îl înțeleg, atât timp cât ideile respective sunt în folosul comunității. Pentru că așa este gândită de vechii greci să funcționeze democrația. Promisiunile și ideile politicienilor trebuie să aibă drept scop mai binele cetățenilor.
Mai rău este atunci când tineri politicieni, care au tot viitorul în față, devin în scurt timp năstași, hrebenciuci, bogdanolteni etc. La fel s-a întâmplat și cu tânărul și promițătorul Alexe. A dat cinstea pe rușine ! Aerul rarefiat al puterii l-a făcut sa viseze că are superputeri și superprotecție. Nimeni nu este naiv să creadă că ministrul Costel Alexe „a făcut-o și el o dată” și a fost prins. Chiar dacă nu a apărut încă oficial, la Ministerul Mediului, DNA-ul anchetează cum s-a ajuns la ministru. Că doar nu a venit directorul general de la Sidex în secretariat cu propunerea pe o foaie A4, împăturită în patru. Îl știu pe directorul general de la Sidex și știu că nu ar fi făcut niciodată o asemenea ”tranzacție” dacă nu i s-ar fi forțat mâna și dacă traficul de influență nu ar fi fost unul ”de calitate”. Bogdan Grecu, dacă nu ar intervenit un alt Bogdan, nu și-ar fi riscat niciodată funcția și poziția în compania în care lucrează de o viață.
Pe de altă parte, Costel Alexe, al doilea ministru din Guvernul Orban care s-a ales cu un o poreclă în ”exercițiul funcțiunii” – ”ministrul tablă”, după ”ministrul grindă”, a plantat câțiva puieți, de altfel treaba Ocoalelor Silvice și i-a făcut uitați pe cei care au nenorocit pădurile României, în special în perioada de pandemie, profitând de ”relaxarea” autorităților. Am solicitat personal ministrului Costel Alexe, împreună cu mulți activiști de mediu, stoparea exploatării pădurilor în perioada pandemiei, din cauza exploziei transporturilor de bușteni scoși ”legal” din păduri. Regret și acum că nu am demonstrat în fața Ministerului pentru a-i atrage atenția ministrului Alexe asupra acestui fenomen care, din cauza corupției oamenilor politici, pare a nu avea leac. În ceea ce privește cariera politică a lui ”Costel”, aceasta va înflori ca civilizațiile dispărute. Este evident ca procurorii încearcă să ajungă la cei care l-au manevrat pe ”Costel”, pentru că, de fapt, acolo este nodul gordian. ”Costel” a primit asigurări că face parte din cercul celor aleși, care au ”imunitate”. Altfel nu poți fi atât de tâmpit încât să comanzi personal două camioane cu tablă care să fie depozitată la firma soției!!! Cine i-a dat această încredere oarbă că nimic nu i se poate întâmpla? Cine l-a încurajat să facă această prostie? Poate aceiași care i-au încurajat pe Adrian Năstase și Liviu Dragnea să creadă că sunt invincibili. Sau poate unii mai mici, în cazul lui ”Costel”. Este evident că ”Costel” (cacofonie intenționată) a fost ”încurajat” să facă „ce vor mușchii lui” pentru a fi avut ”la mână”. ”Costel” va trebui acum să joace cum i se cântă, pentru că este evident că în sarcina lui pot fi puse „operațiuni” mai importante. Acum , ”Costel” se va judeca până își va termina mandatul de Președinte al Consiliului Județean Iași și apoi va dispărea în ”peisaj”. I se va „recomanda” să livreze ceea ce se dorește, apoi, probabil, după 7 ani de termene de judecată, atunci când nu va mai fi un personaj interesant, va lua 2 ani cu suspendare. După modelul Bogdan Olteanu! Cine și-a mai adus aminte în 2020 de Bogdan Olteanu, mare lider PNL în anii 2008, chiar președinte al Camerei Deputaților, condamnat în 29 octombrie la 5 ani de închisoare cu executare, pentru acuzația de a fi primit 1 milion de euro șpagă de la Sorin Ovidiu Vântu, chiar când era Președintele Camerei Deputaților, pentru a-l pune Guvernator al Deltei Dunării pe Liviu Mihaiu? La fel se va întâmpla și cu ”Costel”. Așa cum Bogdan Olteanu a încercat, fără succes, să-și facă pierdută urma la Banca Națională, unde fusese numit viceguvernator și de unde a fost forțat apoi să demisioneze, este posibil ca ”Costel” (sic!) să fie forțat să demisioneze cu un an înainte de alegerile din 2024, pentru a nu „atârna” de gâtul PNL, având în vedere că pentru Președinția Consiliului Județean, alegerile sunt uninominale.
Rămân totuși niște nelămuriri, după ”Costel” :
- Ce fel de lege este aceea care îi permite unui ministru al mediului să aloce sau nu certificatele de carbon, după bunul plac?!
- Când se va institui, la nivelul ministerului, transparența decizională atât de mult necesară, pentru a proteja cu adevărat mediul de escrocheriile politice ?!
- Când vor trata partidele cu seriozitate numirile în posturi atât de importante ?!
PS. Îl cunosc personal pe actualul ministru al Mediului, Tanczos Barna, 44 ani, UDMR și îl știu o persoană serioasă. Sper ca aranjamentele politice să nu-l orbească atât de mult încât să sacrifice natura României. Îi transmit și pe această cale că Alianța Pentru Natură îi va fi partener, dar că vom sancționa orice eventual derapaj.
Marius Gerard Necula