În 1984, în perioada cea mai întunecată a regimului stalinist al dictatorului român Nicolae Ceaușescu, am vizitat Târgoviște, la peste o oră nord-vest de capitala București, pe câmpia Munteniei. Era un oraș infernal, cu străzi pline de noroi, câteva mașini răzlețe, fără vreun loc decent unde să poți lua masa și gunoaie peste tot. Oamenii arătau și miroseau urât.
Acum două săptămâni, am revăzut Târgoviște pentru prima dată după aproape patru decenii. Acum este un oraș strălucitor, plin de viață, cu străzi noi, cu limitatoare de viteză, cu flori și garduri vii, supermarketuri și restaurante noi și mașini de ultimă generație peste tot. Oamenii arată și se îmbracă precum oriunde în Occident.
Târgoviște este un miracol săvârșit de aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și la Uniunea Europeană; prima a reprezentat o garanție pentru investiția inițială în 2004, iar cea din urmă a furnizat sprijin și standarde pentru dezvoltare în următorii ani.
Zonele rurale, nu doar din România, ci și cele din alte state din Europa Centrală și de Est care au aderat la NATO și UE în primul deceniu al secolului XXI, arată la fel. O revoluție a occidentalizării a avut loc dincolo de marile orașe ale fostei Europe comuniste. Ideea promovată de mulți din comunitatea politică de la Washington că extinderea NATO și a UE a fost o greșeală – și a dus inexorabil la războiul din Ucraina – este dezmințită de realitatea de pe teren, stabilitatea politică și economică a Occidentului se extinde acum până la granița cu Rusia.
Dacă Târgoviște și alte orașe din nordul Poloniei nu s-ar fi dezvoltat în ultimele trei decenii, SUA și aliații săi democratici s-ar fi confruntat cu o divizare economică și culturală a Europei, similară cu cea din perioada Războiului Rece și cu o Rusie suprapotentă, indiferent de regim, care să semene discordie.
Dar nu toate țările au evoluat la fel în ultimele două decenii. Populismul autocratic al premierului Ungariei, Viktor Orban, și dezordinea politică din Bulgaria sunt doar un mic exemplu a ceea ce s-ar fi putut întâmpla pe o mare parte a continentului european fără extinderea NATO și a UE.
Cu toate acestea, România, țara cu cea mai numeroasă populație și cel mai întins teritoriu din sud-estul Europei, este o națiune îngrijorată. A fost afectată din punct de vedere istoric de apropierea sa de Rusia, a cărei armată a invadat acum țara vecină. România și Moldova, țară vorbitoare de limbă română, au o graniță mai lungă cu Ucraina decât Polonia. România și Moldova sunt periculos de aproape de războiul din Ucraina.
Așa-numita România Mare includea Moldova, care a fost parțial ocupată de Rusia de 10 ori după 1711. La un seminar unde am ajutat la informarea experților români din domeniul informațiilor și apărării la București, mai mulți au menționat că data vizitei mele coincide cu aniversarea anexării sovietice a Basarabiei — denumirea istorică pentru regiunea Moldova — la 28 iunie 1940.
Situată în zona de coliziune a mai multor imperii – țarist, otoman, habsburgic, german nazist și așa mai departe, subjugarea Basarabiei de către Stalin nu a fost surprinzătoare, având în vedere precedentul istoric. Prognoza pentru Ucraina în rândul celor prezenți la conferința de la București a fost, după cum vă puteți imagina, sumbră.
Experții români cred că armata președintelui rus Vladimir Putin va continua să avanseze în estul Ucrainei și, în cele din urmă, acesta va anexa regiunea Donbas la Rusia propriu-zisă, declarând că orice activitate militară ucraineană ulterioară acolo va constitui un atac asupra Rusiei însăși. Ei se așteaptă ca Putin să construiască lent o cale de legătură către Crimeea și nu numai, ajungând în cele din urmă în Moldova și în regiunea autonomă Transnistria.
Deși Putin, din cauza trupelor sale care avansează lent în Donbas, nu are momentan capacitatea de a invada Moldova, el nici nu trebuie să se grăbească. Moldova, o fostă republică sovietică, este un stat slab instituționalizat, cu doar 2,6 milioane de locuitori, cu o rată a inflației de 29% în luna mai, permanent predispusă la destabilizare.
Despre aliații europeni care ar sări în ajutor, românii nu au deloc încredere în Franța și Germania. Se consideră că președintele francez Emmanuel Macron va sacrifica orice principiu de dragul de a face Franța un intermediar între Rusia și Ucraina.
Cât despre germani, ei au construit deja două conducte Nord Stream pentru gazul rusesc. „Și ceea ce este construit, în cele din urmă va fi folosit”, mi-a spus un analist local. A fost un refren pe care l-am auzit și de la alții: când va veni iarna iar Germania și alte părți ale Europei vor avea de îndurat frigul, atunci determinarea europeană de a înfrânge Rusia se va eroda.
În ciuda dezvoltării economice din ultimele trei decenii, Occidentul încă trebuie să-și demonstreze bunele intenții. La sfârșitul anilor ’40 și ’50, românii au așteptat în zadar un sprijin eliberator din partea democrațiilor occidentale pentru răsturnarea regimului comunist nemilos al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Îmi amintesc ce mi-a spus regretatul Silviu Brucan, bătrânul înțelept al comunismului românesc, în 1998, când l-am întrebat de ce a devenit stalinist în tinerețe: „De ce?” a întrebat el retoric. „Pentru că Occidentul nu a pierdut Europa de Est la Ialta în 1945, a abandonat-o în 1938 la München. Nu ați fost acolo. Deci, după München, singura alegere posibilă pentru români a fost între Hitler și Stalin”.
Extinderea NATO și a UE în 2004 și 2007 a avut loc în timp ce Rusia lui Putin era încă relativ slăbită. Astfel, în ochii românilor, abia acum vine adevăratul test pentru Occident. Oamenii sunt îngroziți de faptul că determinarea Europei se va diminua. Doar președintele american Joe Biden și premierul britanic Boris Johnson (pe cale să plece din funcție) se bucură de încredere la București.
Am venit la Târgoviște să vizitez locul unde Ceaușescu și soția sa, Elena, au fost judecați și executați în ziua de Crăciun, în 1989 – eveniment care are legătură directă cu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina.
Din cauza unui truc al unghiului camerei video, impresia din filmările nu foarte clare ale procesului soților Ceaușescu este că evenimentul are loc într-o sală de dimensiuni mari. Dar pripitul proces-spectacol a avut loc într-o cameră mică din vechea școală Calvary, în apropierea unor linii de cale ferată.
După ce s-au îndestulat din cupa puterii, s-au întâlnit cu președinți și prim-miniștri, s-au plimbat în trăsură cu regina Elisabeta și au fost obiectul adulării la mitinguri megalomanice, cei doi s-au trezit înghesuiți într-un colț al unei încăperi sordide, în spatele unei mese simple și așezați pe două scaune ca de grădiniță, cu juriul la câțiva metri distanță. Cu doar două zile mai devreme, ei literalmente dețineau un palat comparabil ca dimensiune cu Pentagonul.
Din sala de judecată, au fost duși pe un hol scurt într-o curte, unde au fost legați la ochi și împușcați. Tot ce s-a întâmplat bine în România își are originea în acel moment. În toate vizitele pe care le-am făcut în România de-a lungul deceniilor, nu am detectat niciodată vreo remușcare pentru modul în care cuplul și-a găsit sfârșitul.
Politica externă a lui Ceaușescu a fost aparent independentă de Uniunea Sovietică, dar românii, spre deosebire de mulți din Occident, nu s-au lăsat niciodată păcăliți. Oamenii știau că dacă Uniunea Sovietică nu ar fi fost atât de apropiată din punct de vedere geografic, România ar fi fost scutită de coșmarul comunist care a durat aproape jumătate de secol.
Cu toate vicisitudinile guvernelor democratice slabe și corupte de după 1989, viața aici este acum mai bună și mai sigură decât oricând în istoria țării. România este acum un stat de drept dedicat drepturilor individului, nu supus vreunei voințe colective mitice sau vreunui destin singular, precum în România lui Ceaușescu și Rusia lui Putin.
Guvernarea autoritară al lui Putin nu este la scara lui Ceaușescu, care a înființat lagăre de muncă autentice, a raționalizat hrana și a distrus o vastă zonă istorică a capitalei – pusă la pământ pentru a face loc unui oraș stalinist sterp care găzduia birouri guvernamentale sumbre.
Dar, precum Ceaușescu, prin invadarea Ucrainei, Putin a pornit pe un drum extrem de greu și riscant, al cărei sfârșit nu poate fi întrezărit. Căderea lui Ceaușescu ar trebui să fie o lecție pentru Putin.
Ceaușescu nu zâmbea niciodată. Arăta mereu „îngrijorat, preocupat”, mi-a spus un nepot de-al său în urmă cu câțiva ani. România, printre multe altele, a cunoscut oroarea — și singurătatea — puterii absolute. De la stăpânirea unui palat uriaș, să ajungi, în câteva ore, să dormi pe un pat cazon într-o cameră mică, fără toaletă sau încălzire în noaptea rece de iarnă, să mănânci din cutii de tinichea, să aștepți procesul și execuția – asta a fost soarta soților Ceaușescu.
Românii, chiar dacă se arată pesimiști în ceea ce privește determinarea occidentalilor, prevăd totuși că ceva asemănător i s-ar putea întâmpla într-o zi și lui Putin.
Sursa: https://www.bloomberg.com/opinion/articles/2022-07-16/russia-ukraine-war-romania-fears-it-may-be-next-on-putin-s-hit-list?srnd=premium-europe
