Modelul Singapore: Cum se generează energie solară într-un oraș supraaglomerat

Singapore pariază pe ferme solare plutitoare și pe panouri verticale pentru a-și crește producția cu energie curată și a reduce emisiile de carbon, un model care ar putea funcționa în alte orașe dens populate, după cum consideră experții urbani.

Cum alte variante de energie regenerabilă precum energia eoliană, hidroenergia, energia nucleară și biomasa sunt excluse, energia fotovoltaică solară (PV) este cea mai viabilă opțiune pentru Singapore, în ciuda lipsei suprafețelor disponibile pentru construirea de ferme pe scară largă și provocărilor precum perioade frecvente de timp noros.

În luna martie, în Singapore a fost inaugurat un sistem fotovoltaic plutitor de 5MW (megawatt) peste strâmtoarea Johor, parte din obiectivul autorităților locale de a instala cel puțin 2GW (gigawatt) de energie solară până în 2030 – de cinci ori capacitatea actuală – și de a reduce la jumătate emisiile de carbon până în 2050.

Comparativ cu țările mai mari… nu avem resursele naturale, suprafața terestră și condițiile climatice pentru desfășurarea pe scară largă a surselor regenerabile de energie” a declarat Lawrence Wong, ministrul educației. Acest lucru face extrem de greu pentru națiunea din Asia de Sud-Est să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră până la zero net, a spus Wong, adăugând că impulsul său spre o energie curată ar putea face din Singapore un „laborator viu” care să ofere idei pentru alte orașe din întreaga lume.

Pentru a realiza acest obiectiv, orașul-stat explorează opțiuni noi, cum ar fi ferme solare plutitoare, panouri solare plasate pe fațadele clădirilor, pe panourile de antifonare și pe împrejmuirile de pe autostrăzi și rețele mobile, pe lângă panourile solare plasate pe infrastructura existentă, cum ar fi acoperișuri, parcări și drumuri.

Singapore trebuie să gândească neconformist și să devină mai creativ decât alte țări în privința locațiilor de amplasare a panourilor solare” a declarat Reindl pentru Thomson Reuters Foundation. „Noile dezvoltări ale tehnologiei solare vin în sprijinul acestor opțiuni. De asemenea, reducerile masive ale costurilor din ultimul deceniu permit instalarea panourilor fotovoltaice PV în mod eficient din punct de vedere al costurilor pe părțile verticale ale unei clădiri, de exemplu” a spus el.

O altă zonă explorată de Singapore este Solar+, care combină sistemele fotovoltaice cu alte tehnologii, cum ar fi cultivarea plantelor pe acoperiș, sau utilizarea panourilor solare plutitoare offshore pentru alimentarea instalațiilor de desalinizare, a adăugat Reindl.

Fermele solare plutitoare pot genera mai multă energie electrică decât instalațiile de pe acoperiș sau de la sol, au arătat cercetările realizate de Reindl și pot chiar proteja lacurile și bazinele de temperaturile în creștere.

Un proiect solar plutitor construit pe bazinul Tengeh din Singapore va ocupa o suprafață echivalentă cu 45 de terenuri de fotbal, făcându-l unul dintre cele mai mari din regiune.

Impulsul spre o energie curată face parte din Planul verde din Singapore, lansat în luna martie 2021, care include și măsuri precum plantarea mai multor copaci, suplimentarea punctelor de încărcare a vehiculelor electrice și interzicerea înmatriculărilor de vehicule și taxiuri cu motoare diesel începând cu 2025.

Presiunea Singapore pentru energie solară este „nu numai pentru furnizarea de energie electrică ecologică, ci și pentru crearea de locuri de muncă, valoare economică și inovații” a spus Reindl. „Noile tehnologii nu numai că ar rezolva provocările din Singapore, dar ar constitui și oportunități pentru alte metropole”.

Imensele panouri solare plutitoare din Singapore alimentează stațiile de tratare a apei
Foto: REUTERS/Chen Lin

Situată pe un bazin din vestul Singapore, ferma solară fotovoltaică (PV) cu o capacitate maximă de 60MW (megawatt) și ar putea contribui la reducerea emisiilor de carbon cu aproximativ 32kilotone anual, comparabil cu scoaterea din circulație a 7.000 de vehicule, potrivit unei declarații comune a companiei beneficiare și a agenției naționale a apei PUB din Singapore.

Spre deosebire de panourile solare convenționale de pe acoperiș, cele plutitoare au performanțe mai bune cu 5% până la 15% din cauza efectului de răcire a apei și nu sunt afectate de umbrirea de către alte clădiri, potrivit unei prezentări a proiectului.

Electricitatea generată de cele 122.000 de panouri solare de pe situl de 45 de hectare ar trebui să facă din Singapore una dintre puținele țări din lume care are un sistem de tratare a apei alimentat în totalitate de energie durabilă.

Panourile solare au o durată de viață proiectată de 25 de ani, iar pentru monitorizare și întreținere vor fi folosite drone.

În prezent, în Singapore sunt în lucru alte patru proiecte de panouri solare plutitoare.

Surse: https://www.digi24.ro/emisiuni/business-club/business-club-14-iulie-19-00-2-1598431
https://www.weforum.org/agenda/2021/07/singapore-water-system-could-soon-entirely-be-powered-by-renewable-energy
https://www.weforum.org/agenda/2021/04/singapore-solar-floatting-farms-environment-energy-cities/

Din aceeași categorie

Leave a Comment