Unilateralismul verde ineficient al Germaniei

Schimbările climatice reprezintă o problemă serioasă pentru umanitate, dar acțiunile unilaterale ale guvernelor se vor demonstra autodistructive și ineficiente. Fără acorduri internaționale obligatorii, Germania și Uniunea Europeană riscă să devină cobai la nivel mondial, iar soarta lor îi va descuraja pe alții să le imite.

Germania are deja unul dintre cele mai ambițioase programe climatice din lume. Țara vrea să devină liderul global în ceea ce privește obiectivele climatice. Dar această strategie nu va putea încetini schimbările climatice.

Guvernul cancelarului Angela Merkel și-a expus recent intențiile prin prezentarea unui proiect de lege privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 65% până în 2030 și cu 88% până în 2040, în raport cu nivelul lor din 1990 – anul de referință al acordului climatic de la Paris. Conform legislației propuse, Germania intenționează să devină complet neutră din punct de vedere climatic până în 2045, cu cinci ani mai devreme decât era planificat anterior.

Planul este încorporat în Pactul verde european al Uniunii Europene, care vizează o reducere de 55% a emisiilor de CO2 până în 2030 și neutralitatea climei până în 2050, deoarece Germania a fost întotdeauna de acord să suporte o parte disproporționată din eforturile europene de atenuare a climei în ultimii ani. Decizia guvernului de a-și îmbunătăți obiectivele climatice reflectă un sentiment de responsabilitate pentru stabilitatea mediului la nivel mondial. Acesta este un sentiment născut din mișcarea verde, care a luat naștere în Germania cu aproape o jumătate de secol în urmă și este mai puternic ca niciodată.

Impulsul pentru noile obiective ale lui Merkel a fost o decizie din aprilie a Curții Constituționale Federale a Germaniei într-un caz câștigat de activiștii de mediu. Curtea a recunoscut conceptul unui buget strict de carbon și obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius în raport cu nivelurile preindustriale, pentru a preveni daunele majore ale climei. Acesta a susținut că bugetul de carbon rămas pentru generațiile viitoare ar fi prea mic dacă Germania ar consuma cât a planificat anterior în anii anteriori până în 2030.

Mai mult, unele sondaje de opinie sugerează acum că Verzii ar putea fi cel mai mare partid din Bundestagul german după alegerile generale din septembrie. Guvernul Merkel pare, așadar, să fi adoptat o strategie de „demobilizare asimetrică”, cancelarul urmărind să coopteze politicile ecologice de bază, pentru a limita creșterea Verzilor în sondaje.

Merkel a făcut la fel cu Partidul Social Democrat la începutul mandatului său de cancelar și a reușit să-și atragă alegătorii, împingând SPD spre stânga și reducându-i popularitatea. Dar strategia ei de a încerca să țină la distanță Verzii a eșuat după 2011. Pe atunci, la câteva zile de la dezastrul nuclear de la Fukushima din Japonia, Merkel, căutând să-și stimuleze perspectivele electorale ale Uniunii Creștin-Democrate din Baden-Württemberg, a impus planuri de eliminare treptată a centralelor nucleare din Germania până în 2022. În schimb, acele alegeri au dus la instalarea primului președinte verde al unui stat german, aparent pentru că alegătorii au preferat originalul decât o copie. Ceva similar s-ar putea întâmpla în septembrie.

Problema cu astfel de alegeri strategice pripite bazate pe actualul “zeitgeist” este că guvernul nu a avut timp să analizeze cu atenție eficacitatea și costurile probabile. S-a bazat pe modele climatice în care considerațiile economice privind competitivitatea industrială și reacția piețelor globale de combustibili nu figurează deloc.

Germania intenționează să se bazeze în primul rând pe energia electrică generată din surse eoliene și solare, consumată direct sau indirect, prin producția de hidrogen. Cu toate acestea, în prezent, ponderea energiei eoliene și solare în consumul final total de energie, inclusiv traficul, încălzirea, prelucrarea industrială și altele asemenea, este mai mică de 7%, chiar dacă întreaga țară este presărată cu turbine eoliene și acoperișuri solare. Este adevărat că ponderea în producția de energie electrică este deja o treime, dar ponderea electricității verzi în sine este doar o cincime din total.

Astăzi, Germania are cele mai mari prețuri ale energiei electrice din lumea occidentală, deoarece electricitatea „verde” provenită din surse eoliene și solare este foarte volatilă și are nevoie de întreaga rețea convențională de generare, deși este posibilă una bazată pe gaze naturale, pentru a compensa fluctuațiile, în special pentru eliminarea enervantelor întreruperi ale furnizării. Această dublare a costurilor fixe explică prețul ridicat al energiei electrice. În plus, o cotă de piață în creștere pentru energia eoliană și solară va implica creșteri ale puterii, fiind necesare dispozitive de stocare intermediare. Asta înseamnă triplarea costurilor fixe.

Prin strategia sa de a se baza aproape în totalitate pe energie verde fluctuantă și oprind în același timp producția în centralele nucleare, Germania riscă să-și distrugă industria. Doar sectorul industriei chimice ar necesita toată energia electrică pe care Germania o produce în prezent dacă ar miza pe energie electrică în loc de combustibil fosil. Și transportul rutier – care urmează să devină complet electric, direct sau indirect prin hidrogen – ar necesita, de asemenea, la fel de multă sau chiar mai multă energie.

Eforturile germane și europene vor reuși cu greu să încetinească schimbările climatice, deoarece se bazează pe o definiție semantică a neutralității climatice. De fapt, sunt luate în considerare doar emisiile de CO2 provenite din teritoriile UE și nu emisiile cauzate de acțiunile UE.

Pentru ca UE să își realizeze ambițiile climatice, trebuie să elimine treptat nu numai cărbunele, ale cărui stocuri le poate controla, ci și petrolul și gazele naturale, care sunt tranzacționabile la nivel internațional. Renunțarea la petrol și gaze ar însemna subvenționarea consumului lor în alte părți ale lumii, deoarece ar provoca în mod direct și inevitabil o reducere a prețurilor globale, cu excepția cazului în care UE ar stoca toate cantitățile neutilizate. Dacă nu, CO2 pe care Europa îl economisește prin reducerea cantităților de combustibili importați va fi emis în altă parte. Chiar și taxele vamale la importul de mărfuri cu consum intensiv de CO2 nu ar împiedica acest lucru, deoarece alte țări ar putea utiliza cantitatea de combustibilii disponibilizată de UE pe plan intern, pentru mărfuri neexportate.

Aproape 200 de guverne au semnat acordul de la Paris, dar doar 30 dintre ele au acceptat limite obligatorii pentru emisiile de CO2. Majoritatea covârșitoare nu le va respecta și va fi chiar mai puțin înclinată să accepte restricții dure, ceea ce i-ar obliga să blocheze cererea suplimentară de combustibili fosili a cetățenilor lor rezultată ca urmare a scăderii prețurilor.

Schimbările climatice reprezintă o problemă serioasă pentru umanitate, dar acțiunile unilaterale ale guvernelor se vor demonstra autodistructive și ineficiente. Fără acorduri internaționale obligatorii, Germania și Uniunea Europeană riscă să devină cobai la nivel mondial, iar soarta lor îi va descuraja pe alții să le imite.

Sursa: https://www.project-syndicate.org/commentary/angela-merkel-german-government-climate-targets-unilaterlism-by-hans-werner-sinn-2021-05?fbclid=IwAR29aqY3TVC7mpGRzPOX9vjNnzM8jKivc_A9TmKuV85p7lmYW8mnxQm8jHs

Din aceeași categorie

Leave a Comment