E de bine că anaful ne cotrobăie prin conturi?

În principiu, ar trebui să fie de bine. Toate aceste eforturi, impuse de Uniunea Europeană, de supraveghere a circuitului banilor, sunt demarate de mult. Era necesar ca aceste verificări să fie declanșate și de către autoritățile române, măcar și pentru aducerea economiei negre și gri la suprafață. Consiliul Fiscal estimează că în 2019 evaziunea fiscală s-a ridicat la 21,5% din PIB, față de 2012, când, același Consiliu Fiscal, estima evaziunea fiscală la 12,5%! Deci, în 7 ani avem o creștere de 9% a evaziunii fiscale!!! Dacă la această evaziune adăugăm și cea mai scăzută rată de colectare a taxelor și impozitelor din UE, de doar 26,7%, față de media europeană de 41%, începem să înțelegem de o ducem rău și de ce nici perspectivele nu sunt îmbucurătoare.

Pentru a înțelege mai bine, fără a intra în detalii, în ce dezechilibru grav ne aflăm, veniturile bugetului pe anul 2020, prognozate, au reprezentat doar 35,48% din PIB! Dacă adăugăm și evaziunea fiscală, ne dăm imediat seama că principala grijă a guvernanților ar trebui să fie aceea de a diminua drastic evaziunea, nu de a împovăra și mai mult firmele care încă lucrează și plătesc dări la stat. Dacă am lua în calcul și impozitul pe profit, pe care multinaționalele, cele mai profitabile companii care operează pe teritoriul României, ar trebui să îl plătească în țara unde activează (propunere dezbătută dealtfel la nivel european), atunci viitorul nu ar mai părea atât de sumbru pentru bugetul național.

Revenind la decizia ca ANAF să ne cotrobăie prin conturi, în principiu nu pare o decizie rea, pentru că este evident că toate serviciile de „intelligence” sunt alarmate de diversificarea exponențială a variantelor financiare de ocolire a transparenței fiscale. Dacă, până acum, CIA, pentru a lua un exemplu, putea să aibă o imagine clară a fluxurilor de bani și a modului cum aceștia erau „spălați”, sume ilicite provenite din comercializarea drogurilor, vânzarea de armament, traficul de persoane, corupție, acum lucrurile pe piața financiară internațională s-au complicat odată cu apariția fintech și a monedelor virtuale. Apariția criptomonedelor, a bitcoinului în special, a dat peste cap orice previziune a specialiștilor în analiză financiară. O monedă virtuală, fără nimic în spate ca tezaurizare și monetizare (la început), fără un emitent clar definit, fără o bursă sau o altă piață reglementată. O invenție genială, atribuită unui japonez, care a dat peste cap întreg mapamondul. Bitcoinul a demonstrat ca viitorul este mai aproape decât se credea. Viața dolarului ca monedă de rezervă, la nivel mondial, se apropie cu pași repezi de final. Din păcate, piețele financiare și serviciile de „intelligence” nu sunt încă pregătite să controleze fenomenul. Rezultatul? Un control suplimentar clasic, învechit, care restricționează și mai mult libertățile cetățenești. Adică, după ce că impui ca toate plățile să se facă prin bănci, acum mai faci și mofturi și mă obligi să declar la fiecare 6 luni de unde îmi vin banii. Cei care au carduri Revolut, de altfel un fintech din noua generație, știu la ce anume mă refer.

Moneda vituală bitcoin a semănat panică în serviciile de „intelligence” și în cancelariile marilor puteri mondiale. Este o monedă care eludează controlul clasic și care crește ca valoare și utilizare în mod exponențial. Bitcoinul este produs în „ferme” care scapă controlului statului. Oricărui stat. Mai mult, apar bănci (din Japonia, deocamdată) care au început să accepte tranzacțiile cu bitcoin. Au apărut deja și comercianți care acceptă plata cu bitcoin, cum au apărut și bancomate care „materializează” bitcoinul. Și toate aceste tranzacții rămân un mister pentru autorități. Se efectuează pe internet, din „portofel electronic” în „portofel electronic”, iar posesorii sunt anonimi, protejați de parole. Tranzacțiile se fac între două avataruri digitale, cu bani digitali. Așa cum am spus, vechea ordine financiară mondială este pe ultimul drum.

Ce face România în acest timp? Țara noastră pierde timp și bani, fiind incapabilă, din cauza corupției clasei politice, să aplice o soluție viabilă, să creeze o platformă digitală unică, în care să fie înscrise toate datele cu privire la proveniența sumelor cu care se achiziționează bunuri și servicii. Acesta este motivul pentru care sume importante (cum spuneam mai devreme – 21,5%, aproape un sfert din PIB) se pierd prin evaziune fiscală și alimentează corupția. Dar, cine ar trebui să ia o astfel de hotărâre? Tocmai cei care au putere de decizie și care, adoptând această măsură, se vor vedea puși în situația de a nu mai putea beneficia de „atenții nedeductibile”. Adică politicienii corupți (sau coruptibili) și acoliții lor.

De aceea, faptul că ANAF ne va umbla pe la conturi riscă să devină o măsură care s-ar putea ușor transforma într-o vânătoare de oportunități de afaceri din partea diverselor grupuri de interese bine ancorate de puterea politică și financiară. Nu am cum să uit că, foarte recent, la conducerea oficiului pentru combaterea spălării banilor fusese numit un individ care își falsificase diplomele de studii!