Metodă de stocare a dioxidului de carbon în beton reciclat

Utilizând o combinație între captarea directă a aerului (Direct Air Capture – DAC) și surse biogene, compania Neustark din Elveția este prima companie din lume care asigură stocarea permanentă a dioxidului de carbon captat din aer într-un material de costrucție nou, mai sustenabil. Acest material include beton reciclat provenit de la unul dintre cele mai mari fluxuri de deșeuri din lume – clădirile demolate. Acest lucru reduce nevoia de noi resurse, prevenind în același timp aglomerarea depozitelor de deșeuri.

Neustark folosește un proces numit carbonatare minerală, prin care dioxidul de carbon captat îmbogățește granulele de beton reciclat. Acest lucru asigură stocarea carbonului și reduce cantitatea necesară de ciment cu emisii grele. Folosind această metodă, până la 10 kilograme de CO2 sunt stocate în fiecare metru cub de beton proaspăt produs. Neustark a petrecut aproape doi ani pentru dezvoltarea procesului – obținând certificarea de la organizația Gold Standard for the Global Goals. Compania este prima din lume care a obținut această calificare pentru un sistem bazat pe tehnologie avansată.

Pentru companiile de construcții interesate să utilizeze beton mai sustenabil, Neustark poate dezvolta un proces de producție personalizat, care include testarea la scară comercială. Compania furnizează apoi o unitate de producție mobilă sau staționară care se integrează în infrastructura existentă. Companiile de construcții interesate pot cumpăra betonul proiect cu proiect, iar Neustark oferă, de asemenea, credite pentru eliminarea dioxidului de carbon (Carbon Dioxide Removal – CDR) pentru persoane și organizații. Până în 2025, prin dezvoltarea unei tehnologii suplimentare, Neustark speră să poată furniza beton neutru din punct de vedere climatic.

Stocarea carbonului este considerată din ce în ce mai mult ca o componentă esențială în combaterea încălzirii globale. Certificarea proceselor de captare a carbonului, cum ar fi cel dezvoltat de Neustark, va fi crucială pe măsură ce compensarea carbonului devine mai comună. Pe lângă certificarea organizațiilor care doresc cel mai înalt nivel de sustenabilitate pentru procesele de captare și stocare a carbonului, Gold Standard for the Global Goals oferă, de asemenea, o piață pentru persoane fizice și companii unde se tranzacționează certificate de compensare a emisiilor.

Sursa: https://www.neustark.com/

Din aceeași categorie